miercuri, 12 decembrie 2012

Minte-mă

Așa, frumos, cum știi numai tu.
Minte-mă, să mă pot minți și eu la rândul meu că tot ce-mi șoptești e adevărat.
Minte-mă, că vom fi amândoi, acolo, într-o dimineață de ianuarie uitată-n așternuturi.

Știi, pe vremea asta și Îngerii își încălzesc aripile la văpăi interminabile de speranțe și dorințe.
Atât ne-a mai rămas.
Și totuși, Soarele ne arată colții, știe că are concurență odată ce ne contopim.

Simt cum te hrănești din mine zilnic, cum îți circul prin vase și cum îți întru ușor în inimă.
În suflet.
Întreabă Universul de mine, de noi. Înțelege-i răspunsul. Strânge tot ce-i pierdut din mine, adu-mă înapoi. Infinitatea lui e nimic, pe lângă ce avem noi.
Cărțile sunt nimic, în comparație cu noi.


lav.

8 comentarii:

  1. hmmm asa ii ziceam si eu lu ana noi o sa ajungem in carti.... numa ca realitatea isi spune tot timpu cuvantu....

    RăspundețiȘtergere
  2. Știu ce zici. Dar de mine și de el n-au auzit cărțile încă, și nici n-o s-audă.. sper.

    RăspundețiȘtergere
  3. ca n-as da sa fiu si e mintita ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumos blog. Daca iti place si arta contemporana - in special pictura - te invit sa vizitezi un blog deosebit, pe care il gasesti la aceasta adresa.

    RăspundețiȘtergere