joi, 27 octombrie 2011

legături.

covalente, interne, fizice, ionice, inline, metalice, externe, sentimentale, locale.
de care vrei, nu contează. una tot s-a format, știu sigur.

bag mâna în câte flăcări dansatoare vrei.

te joci cu cuvintele mai ca Benes, Brown, De Maupassant, Eminescu și alte genii ale literaturii.
și-ți place.

și te joci cu sentimentele. le învârți pe degete până te plictisești. după le arunci în spațiu.
sigur ajung prin Lynx. se întorc sfâșiate.


poți să furi orice nor de pe cer, să-mi faci cadou ce galaxie vrei.
îmi vreau partea de inimă înapoi. cusută, vindecată și cu fundiță.


adio legături.


you build me up,
to tear me down
leaving me in pieces.

duminică, 23 octombrie 2011

una câte una..




Tu, vietate a lumii fantasmagorice,
mergi la casa ta,
nu sta să te cufunzi în suferința mea.
Lacrimi de sânge, suspinne de dor
Vezi cum sufletul îți plânge.
Vezi cum ploile îți cântă frenetic
Intrându-ți în simțuri, distrugându-ți celulele.
Una câte una.
Ăsta nu-i loc pentru tine, gingașo.
Mergi la casa ta,
nu sta să te cufunzi în suferința mea.

vineri, 14 octombrie 2011

no title

Aceeași odaie simplă colorată de amintiri. Masa din dreapta, încărcată de pachete de țigări, căni de cafea și ceva biscuiți. Patul dezordonat, încă nerăcit parcă te chema să-i ții de cald în continuare. Dulapuri care abia se închideau de greutatea hainelor, birouri pline de calculatoare, cărți - caiete oriunde te priveai.

- Încă te fascinează calculatoarele, văd. Nu încetezi să te ascunzi în coduri.
- Creează un program, ai să mă găsești.
- Prefer să nu. Nu vreau să te forțez. Mi te deschizi numai dacă dorești.

Mi-a răspuns cu o privire lungă. Probabil se aștepta să insist. Dar nu. A înteles.
Și-a aprins o țigare și-a continuat.

- I-am tras-o tipei de la 3.
- Ce detaliu important. Chiar nu puteam să dorm dacă nu știam asta.
- Haha, amuzanto.
- Vulgară individa, niciodată nu mi-a plăcut.
- Întotdeauna te-a dezgustat vulgaritatea, Știu. și-a mai tras un fum. Campioană oricum, muți ar vrea-o.
- Mulți o au.
- Ai dreptate. Puține mai sunt de apreciat în ziua de azi.

A continuat să-și intoxice plămânii, până la filtru. S-a scuzat și a plecat lăsându-mă singură. Avea să revină imediat oricum. Am rămas profund impresionată când am văzut poze vechi peste tot. Erau cu noi, cu prietenii noștrii, cu toți cei care considera el că merită. Trecuse atâta timp..
- Ăsta e pentru tine.
Era un trandafir alb. Câteva secunde n-am mișcat. Încercam să privesc trandafirul dar tot în gol ajungeam. Nu știam cu ce ocazie mi se oferea și nici nu vroiam să stric momentul. L-am îmbrățișat, în același timp sărutându-l pe obraz. Niciodată n-am știut reacționa la gesturile drăguțe. Mi-am zis că-i okay așa.

- Îți mulțumesc. Nu mă așteptam.
- Și eu am o inimă, iar tu, prin simpla ta prezență poți schimba totul.
- Să înțeleg că te-ai săturat de curve?
- Sunt bune doar de.. folosit. Nu merită nimic. N-au sentimente.
- Poate au avut cândva. Poate mai au, ascunse pe undeva. A avut cine să le distrugă.
- Lasă, ai tu cât pentru toate.
- Mulți îmi spun că sunt prea naivă, și au dreptate.
- Dar nu te lași ușor deloc. După cât te cunosc, nu cred c-ai ajuns în patul cuiva până acum.
- Cunoști bine.

Poți imnuia orice fiară sălbatică dacă îi găsești punctul slab.
Îți poți lăsa jurnalul la vedere sau îl poți ascunde, dând indicii persoanelor ce consideri tu merită să-l deschidă. Ideea e că un prieten adevărat se cunoaște chiar si după ani de pauză, nu pentru că așa se vrea, ci pentru că e nevoie. Viața îți dă șuturi și te trimite la mama dracu, dar asta nu trebuie să te schimbe sau să-ți schimbe atitudinea față de ceilalți.
Am rămas la fel.. și e bine.

ps: nu știu, deci chiar nu știu!
pe bune.

marți, 11 octombrie 2011

doi?

Haha, dar ce proastă eşti! Da, da, tu!
Câtă frică de adevăr.

Dragoste la prima vedere? Care vedere? Eee, aia?
Care? Niciuna.

Şi crezi că el e diferit? Cine? Cum? Ce ţi-a făcut?
Toţi sunt la fel. Ca.. ele. Târfe de oameni.

Aceeaşi bacă, acelaşi sărut, aceeaşi baltă umplută la nesfârsit de lacrimile tale.
Ridică-te! Nu te doare! Nu simţi nimic.

Prea multe viespii roiesc în preajma ta, iar tu, le-ai lăsat să te înţepe.
Neatento!

joi, 6 octombrie 2011

nimicuri

Şi de ce să stric perfecţiunea Universului cenuşiu cu falsitatea nemuritoare a culorilor puternice?
Cum ziceam, e perfect. Nu are nevoie de retuşări.

Să-i vorbesc inimii? Nu poate asculta. Ştiu. Îmi transform dorinţele în celule.. verzi şi le trimit în sânge. Mai schimbă o vorbă cu celelalte până ajung la destinaţie. Şi atunci.. Atunci ce? Vizitează rapid cele patru cămăruţe ale muzeului ca după să urmeze altă plimbare, şi alta, şi alta.. Nu rezolv nimic.

Ar cam trebuii să adorm. Urmează incă o zi plină. Am înnebunit cu toţii.

Şi cum să mă liniştesc când aceleaşi gânduri persistă neschimbate? Când acelaşi porcuşor are cel de-al 7000..000-lea simţ şi cerşeşte o mângâiere, calmându-ne pe amândoi? El mă iubeşte, n-are încotro.

Cum? Când în fiecare zi o iau de la capât.

Nu, nu recunosc nimic. Orice ar fi. Şi acum dorm..

Şi aşa-i în fiecare seară..
Alteori mai rău.