furtună.

Şi ultimul dor m-a apucat undeva prin 5 iunie. Iaca, mai vine unu. 

Pot începe o nouă numărătoare, de azi înainte.. (ce sper din toată inima să nu dureze mult)

Aşa se face că un mesaj (pe care puteam să jur că n-o să-l primesc) mi-a dat emoţii. Dar nu orice fel de emoţii. Sunt emoţiile alea speciale pe care nu le poti cumpăra, ci doar împrumuta, ce-i drept pe o perioadă scurtă de vreme, de la persoanele alea speciale care nici măcar nu ştiu ce efect puternic au asupra ta.

Şi-apăi tot aşa se face că mi-a stârnit toată depresia asta de o seară, şi tot aşa tânjesc după un sărut de-al lui.

Timpanele nu  vibrează decât după sunetul vocii lui.

Inima nu-mi mai bate decât în "prezenţa" acţiunilor lui.

Dioxidul de carbon aşteaptă să fie eliberat în insuficienţa funcţionării plămânilor.

Sufletul spart în infinite cioburi tăioase.

Coloana vertebrală are nevoie de încă o electrocutare.

ps: scriu, pentru că ştiu că nu va citii.
lav.