joi, 16 iunie 2011

picioruşe prăpădite

Am descoperit de curând cât de (ne)simpatică sunt eu.

De ceva vreme,  momentele mele de narcisism îşi ating mai tot timpul apogeul, dar clar nu ăsta e motivul. Adică, narcisistă ca.. narcisită (vorba vine) ca nu sunt  îngânfată mai deloc. Mă gandesc, aşa prin  creieraşul meu în curs de dezvoltare, că nu e nimic rău în a mă face simpatică (asta e pe post de încurajare - pentru mine - ) în glumă, sau mă rog, a glumii în sensul ăsta.

Am mai descoperit că e plin de lume ce nu mă suportă, deşi, sincer, n-am auzit în viaţa mea de existenta lor, deci clar n-am avut nici o tangenţă cu ei. Bârfele sunt în toi (ca la români.. păi se putea?) chiar dacă n-au nici un motiv, (clar şi nici un sens ), că de la o vorbă se ajunge la alta, şi normal aia îmulţită cu altele rezultă o extra mega giga bârfă. Mmmmba da, din nou, şi pentru a miia oară: bă, chiar mă amuză prostia voastră !

Aa şi am mai descoperit ceva. Am mai descoperit că am doi prieteni adevăraţi ce ştiu că ţin la mine şi nu m-ar lăsa niciodata în momentele grele. Bine, ăsta e  un subiect ce are nevoie de mai multă descriere, dar vă vând un pont. În ciuda schimbărilor mele (mai ales fizice.. :( ) mi-au rămas alături. (nu pot spune acelaşi lucru şi despre alţii) Concluzie? Ăştia sunt prieteni în adevăratul sens cuvantului !


ps: bă, presupun că vă simţiţi :D

lav.



durere acută de picioare.

marți, 14 iunie 2011

Cât despre..

România. Oriunde mergi în ţară numai asta auzi: România e de căcat.

Păi frate, zi şi mie, ce vinovăţie are săraca ţară? Ce, e vina ei că drăguţii aceia din parlament/guvern n-au ce căuta acolo şi că (nu ştiu cum dracu fac) da bagă toţi banii în buzunar ca după să auzi numai plâsete că n-au destui bani să facă nu ştiu ce căcat. Da cum, cum? Când banii lor merg în vile, maşini, telefoane de ultimă generaţie, etc. 

Păi dacă japonezii (şi vorba aia, ei is la mama naibii în ocean) au reuşit să construiasca 500 de kilometri de autostradă în 13 zile(parcă aşa ceva era), noi de ce nu? Aaaa, da, că românii sunt leneşi şi nu sunt în stare să astupe nişte gropi (mai ales în oraşe, că pe dinafară parcă nu sunt chiar aşa de groaznice) şi că toţi merg pe principiul: Aşa-i în România, n-are nici un viitor. E de căcat, e jegoasă oamenii sunt inculţi, bla bla bla.

Bun, păi dacă oamenii sunt chiar aşa inculţi, cum mama naibii de vin americanii şi mai ştiu eu cine să "recruteze" tinerei de la noi pentru firmele lor (gen apple, blackberry, windows etc). Şii iar se aud plânsete că un sfert din populaţie(dacă nu mai mult) îi plecată dincolo. Dovadă, din nou, că românii au destulă minte încât să-şi facă un viitor în afară, că la noi n-ar prea conta. (păi dacă simpaticii aceia de "sus" nu ştiu decât să doarmă in post.... şi mai au şi salarii de te ... pe tine când auzi). 

Ei, şi mai înainte auzeam nişte comentarii de genul: facem multă şcoală şi o facem degeaba. Ba, uite că nu-i aşa. Că te trezeşti în mijlocul unei discuţii şi ăia vorbesc de integrale (da, am zis de matematică, nu de alta dar subiectu ăsta chiar mă depăşeşte, deci ştiu cum e) şi tu nu ştii cum să te mai ascunzi, că dacă te intreabă pe tine te faci de râs. Asta 1, şi 2, cââââââtttăă scoală faci mă? Că treci odată pe semestru acolo să poată să te încheie, că vezi tu, rămâi repetent şi e o ruşine, dar că treci cu un amărât de 5, nu e ruşinos deloc, nu?

Vina nu e a noastră, sau cel puţin a mea nu e. Şi nici a ta, sau a ta, sau.. a ta, oricare citeşti.Defapt, poate că e. Pentru că nimeni nu îndrăzneşte să facă nimic, ca să nu mai spun că noi votăm animalele alea(sau nu, că suntem din nou leneşi să ne ridicăm our sorry for my(our) ass din pat să merem la cea mai apropiată scoală). (eu nu, că abia fac 18 în câteva zile).



ps: nevoie de descărcare maximă.

vineri, 10 iunie 2011

lalalala

Ţin să îi mulţumesc enorm ploii (din data de 08.06.2011) pentru:

- duşurile nenumărate ce mi le-a dăruit
- culoarea mea verde prelinsă pe cămaşă (sper să iasă)
- miştourile nelipsite venite din partea lui Deiu şi nu numai
- discuţiile oarecum aprinse cu tata (asta pentru că eram plecată de pe la 15:00 şi am ajuns acasă în jur de 00:00 fără prea multe semne de viaţă. deh, sunt fată. să nu mai spun că eram leoarcă)
- pentru filmul ţinut în Sala Polivalentă ce nu se auzea deloc bine din cauza ecoului (geeee, acolo se joacă handbal! mă întreb de ce mai exista oare cinematograful Dacia? )
- prostia de care am avut parte (nu dau nume :D )
- mini penele de curent şi lipsa internetului pe mobil.


Şi ca să închei aşa frumos. De ce, în principiul fiecărei persoane, un om mai tânăr e şi mai incapabil mintal? Ce Doamne iartă-mă îi cu teoria asta? La o adică, tu erai idiot, undeva pe la câteva luni/câţiva anişori, când ai învăţat să mergi/vorbeşti etc? Eeeei, pisici ! Toţi avem dreptul la opinie/părere. Nici să mor nu-mi voi ţine gura când voi avea dreptate. Sâc!


aşa de jucărie.

duminică, 5 iunie 2011

bestfriend (?!)

Am pus, nu am pus? Am pus. Am pus prea mult suflet şi m-am ars.
Am pus prea mult sufet şi tot am rămas fără.
Mi-e dor.




ps: 5 luni şi 5 zile de la ultimul mesaj.

miercuri, 1 iunie 2011

"Eşti bine?"

Îţi curge fericirea prin vene. Nu, defapt ţi se scurge printre degete.

Inelele traheale se vor strânge aşa tare încât îţi va fi imposibil a respira. Ziceai că-i bine, oricum aerul e poluat de prea multe triteţi, dar îţi place. Trăieşti din nefericirea fiecărei vietăţi, iar bucuria ei îţi intoxică plămânii.

Nu ştiu de ce am impresia că eşti nemuritor.


you'll never be.(accept-o odata! te vrea!)

sâmbătă, 28 mai 2011

Fotbalul (din perspectiva unei femei)

- Fiecare echipă este formată din 11 jucatori şi un cioban care ţipă la ei de pe margine pentru a le spune pe unde au voie să alerge şi pe unde nu.
- Măgarul îmbrăcat in negru nu este al niciunei echipe. El se numeste arbitru şi
scopul lui este sa enerveze pe toata lumea.
- Tipul ăla cu mănuşi din poartă nu este boxer, deşi aşa ar parea. Are mănuşi
doar ca să scape mingea mai bine printre mâini.
- Contrar a ceea ce probabil ţi s-a spus, scopul nu este de a da gol. Dacă te
vei uita puţin vei observa că scopul principal al unui joc de fotbal este
lovirea adversarului.
- Gol este atunci când toti jucătorii de la o echipă incep să alerge, ridică
mâinile in aer şi se adună intr-o grămadă.
- Spectatorii nu se duc la un meci de fotbal ca să se uite la meci. Ei vin ca
să-şi descarce furia intr-un cadru organizat. In felul ăsta numărul cazurilor
de violenţa domestică a scăzut simţitor.
- Da, bărbaţii se uită la fotbal la televizor numai pentru că ştiu că în felul
asta îşi enervează la culme nevestele.
- E adevărat că fotbaliştii sunt proşti. Insă având în vedere că pot câştiga
chiar şi peste 200.000 de euro pe săptămână cred că te poţi indrăgosti şi de un
prost. Chiar dacă eşti bărbat.
- Da, fotbaliştilor le place să se pipăie unii pe alţii.
- Dacă ai impresia că te-ai descurca mai bine decât ei atunci să ştii că
probabil ai dreptate. E de ajuns să spun că cel mai bun antrenor din lume este
un fost translator.
- Dacă îţi place viaţa de noapte şi eşti labil psihic atunci e mai bine să nu te
apuci de fotbal. Sunt deja prea mulţi ca tine implicaţi în sportul asta.
- Fotbalul nu are legătură cu sărituile în apă deşi la prima vedere par sporturi
înrudite. La săriturile în apă nu ai nevoie de un adversar ca să te arunci şi
nici nu poţi să te rostogoleşti prin tot bazinul simulând chinurile groaznice.
- Da, fotbaliştii iau cursuri de teatru. Au nevoie de ele pentru a simula cât
mai bine durerea atunci când se prăbuşesc la pământ.
- Cartonaşul galben e de formă.
- Acordarea cartonaşului roşu unui jucător semnifică faptul că acel jucător
pute. De aceea el este trimis mai devreme la vestiar pentru a face duş.
- Este interzis să pui mâna pe minge. Numai portarul are voie să facă asta
pentru că are mănuşi. Motivul? Mingea e radioactivă. (Nu mă crezi? Te-ai
intrebat vreodată de ce fotbaliştii par atât de dobitoci atunci când trebuie să
vorbească? Faptul că stau prea mult in apropierea mingii le afectează starea de
saănătate. Şi de ce crezi ca fotbaliştii au salarii atât de mari? Au spor de
periculozitate.)
- Nu incerca să înţelegi ce este acela off-side. Este mult mai uşor să inţelegi demonstraţia teoriei relativităţii.


ps: postarea nu este a mea.
sursa: despre fotbal, link primit de la Andrei.

marți, 24 mai 2011

Don't Worry

Don't worry, he doesn't know I love him
In fact, I didn't know till now
I don't know when it happened
I don't know why, or where, or how.

Don't worry, he'll never hear me say it
Though it tears me up inside
Be rest assured, I'm leaving now
Until the day he sees you've lied.

Don't worry, he won't know what I saw
That wasn't him you held so tight
He won't know all the love you swore
Was forgotten in the night.

Don't worry, I won't even have to speak it
Because he'll see it in your eyes
So, go on home to the man I love
And tell your bedroom lies.

Don't worry, I'll stay behind and bide my time
It won't be long, my friend
Until he sees the lies you've spun
And the whole charade will end.


ps: Am făcut curat prin dulap şi am găsit nişte poezioare
din clasa a V a, de la orele de englză.
Asta e una din ele. :D



şi noua mea obsesie.

sâmbătă, 21 mai 2011

don't freak out !

Pentru că doar ce am ajuns acasă şi pentru că sunt.. ciudata, scriu.
Nu, nu sunt ciudată. Defapt în momentul de faţă nici măcar nu ştiu ce înseamna defapt cuvântul respectiv, sau cu ce sens îl pot folosi, nu de alta, dar poate fi interpretat în mii şi mii de feluri(cred).

Nu ştiu ce cred. Probabil nu realizez imaginiile (fie vitzuale, fie auditive) ce îmi deruleaza încontinuu în faţa ochilor, ce se jocă permanet cu neuronii mei (cam obosiţi), sau poate chiar încep să realizez că orice cuvânt aruncat anapoda într-o propoziţie are un înteles atât de profund, de adevărat.

Probabil sunt atâtea sintagme, atâtea metafore, atâtea cuvinte simple ce-mi pot explica starea. Nimic nu-mi vine în minte.

NIMIC!
Nu mai înteleg nimic.



marți, 10 mai 2011

putea fi mult mai rău..

seară. fum. rău.
duş.
câtă ură în picăturile de apă! mă lovesc cu un aşa dispreţ, de parcă eu aş fi vinovată de meseria lor. defapt sunt. eu le folosesc. cred că au încheiat o convenţie cu aburul. oricât de cald ar fi, el e tot timpul prezent şi mai şi câştigă luptele cu oxigenul. 
rău.
stele. răcoare. fum.
amintiri.
hei, mai ţii minte? marea ta dorinţă. noi doi, sub stele.. şi aberaţiile tale. preferam să-mi imaginez eu continuarea, aşa cum mi-o doream eu, deşi, nici ideiile tale nu erau, rele.. nu, nu ştiu ce e cu tine. sper că ai un motiv întemeiat.
rău.
pat. insomnie. mp4.
gânduri.
azi am plâns după un leu. sunt sigură că sentimentul nu ar fi reciproc, ci mai degrabă m-ar savura alături de.. neah, doar el. insă leul ăsta era special. a înviat, firar să fie! da. am fost fericită, ca abia după să realizez că eu defapt plângeam la un film.
instabilă emoţional. ei, şi ?
probabil ăsta ar fi motivul principal pentru care el mi-ai străbătut mintea. ciudat.
mp4. rău. Hipo.
somn.
s-a stins şi ultimul chibrit.




F.

duminică, 1 mai 2011

growing up - growing stronger

- Cu tine, nimic nu e sigur.
- Esenţa vieţii.
- Esenţa ta.


Bună seara din nou, dragul meu. Am fost pusă la curent cu toate detaliile importante din viaţa ta, însă urechile mele au avut grijă să păstreze rădăcina şi să lase restul să crească în funcţie de gravitatea veştilor. Din tot ce a filtrat creieraşul meu, prezente au mai rămas doar câteva vorbe.

"Îmi tot zicea de o brunetă. A naibii femeie ! I-a mâncat toţi nervii existenţi în corp, chiar şi pe ăia inexistenţi ! dar a iubit-o mă.. de fiecare dată îşi întorcea vorbele, şi-i aducea câte un compliment. La un moment dat, chiar aveam impresia că de descrie pe tine. Bizar, nu?"

Huh, până şi acum inima e în război cu corpul. Nu ştiu de ce, al naibii, nu vrea s-o lase să plece ! Nu-i nimic. O să am grijă să-mi întăresc epiderma sufletului, astfel încât să devină impenetrabilă.

Să văd cum mă vei mai lovi acum !