Tupeul cu care ai intrat în viaţa mea, nu-ţi va fi iertat. Te caut în persoana fiecăruia şi nu te găsesc în niciuna. Cine eşti tu? Ai un chip familiar, şi totusi ieşit din comun. Nici măcar lumina Soarelui analist şi veridic nu-ţi poate observa blandeţea. Nu te-ai săturat să te ascunzi în spatele acelei măşti dure?
Slabiciunea ochilor căprui, ce mă domină de ceva timp, ţi-a influenţat abordarea fugitivă, dar oarecum placută. Fiecare mişcare iţi accentueaza corpul, puţin lucrat ce-i drept, insă tu, cumva, ştiai foarte bine părerile mele ce ţin de acei "mister muscolo".
Întâlnirile noastre, fie ele cât de puţine, m-au făcut să-mi pierd capul. Pe când incă nu ştiam de existenţa ta, viziunea mea asupra perfecţiunii nu era prea votată în lumea "marilor amorezi". Dragostea nu era altceva decât o piesă de teatru jucată, una şi aceeaşi, la nesfârşit, devenind monotonă. Rolul tău nu parea să fi schimbat cu mult sceneta, cel puţin la început, şi totuşi ai avut indrăzneala de-ai da alt curs. Sufletul-ţi însetat de iubire avea să-mi fure inima, mică.. şi totuşi aşa de mare. Dar ai dispărut. Finalul a ramas intact, spre dezamăgirea mea.
Ar fi fost frumoasă o viaţă cu tine.
Te mai pot cunoaşte odată?
Muscă-mă de gât!
